În scurt timp, întreaga atenţie a experţilor a fost acaparată de cele trei tăbliţe, dintre care două aveau formă rectangulară iar una rotundă. Simbolurile erau reprezentate doar pe o parte, iar cele rectangulare prezentau câte o gaură, deloc întâmplătoare, susţin arheologii.

Două dintre aceste plăcuţe sunt acoperite cu semne pictografice care redau texte vechi, cu peste un mileniu anterioare celor similare descoperite la Djemer-Nasr, Kis şi Uruk din Sumer, datate în jurul datei de 3300 i.H. Artefactele recuperate din acelaşi loc cu resturile umane i-au facut pe arheologi să bănuiască că rămăşiţele aparţin unui om de vază al societăţii de atunci, un preot, şaman sau poate un medium.

Ceea ce reprezenta o descoperire epocală atât pentru cultura şi civilizaţia danubiană, cât şi pentru întreaga Europă, a devenit un aprins subiect de controversă, rămas nesoluţionat până astăzi deşi, din ce în ce mai mulţi arheologi par să confirme vechimea şi importanţa acestor vestigii istorice.

Majoritatea arheologilor şi istoricilor au aproximat elaborarea tăbliţelor în jurul anului 5.500 i.H., conferindu-le o vechime de peste 7.000 de ani.

Astfel, un simplu calcul matematic împinge inventarea limbajului scris cu mai bine de un mileniu decât se credea iniţial, şi schimbă total şi locul de naştere al acestuia, din Mesopotamia în bazinul Dunării. Este posibil ca o civilizaţie să se fi format în zona balcanică cu un mileniu înaintea altora, mult mai celebre şi puternice, cum ar fi cele din Sumer şi Egipt?

De mai bine de jumătate de secol, tăbliţele de la Tărtăria şi simbolurile pe care le poartă sunt în centrul dezbaterii cu privire la "incubatoarele" spaţiale şi temporale ale scrisului şi la primele lăcaşuri ale civilizaţiei europene. Aparitia celei mai vechi scrieri cunoscute până în prezent, într-un loc ce nu fusese luat în calcul ca un posibil leagăn al civilizaţiei, a dus la elaborarea unor serii de ipoteze în încercarea de a explica provenienţa acestora.

Unii arheologi au încercat să demonstreze că tabliţele de la Tărtăria au apărut ca urmare a influenţei Sumerului. Ciudăţenia este dată de faptul că simbolurile de pe tăbliţe se aseamănă extrem de mult cu cele folosite de sumerieni în comunicarea scrisă. În acest caz, s-a presupus că simbolurile au fost împrumutate de la aceştia, iar localnicii le-au preluat mot-a-mot fără să cunoască semnificaţia lor.

Însă oamenii de ştiinţă sunt contrazişi chiar de istorie, deoarece în jurul perioadei 5.500 î.e.n., scrierea sumeriană nu exista sau, dacă exista, dovezile care să susţina acest fapt nu au fost găsite încă. Istoricii au încercat chiar să desluşească semnificaţia lor, dar citindu-le în sumeriană.

Această încercare nu a fost de natură să lămureasca lucrurile întrucât, interpretate astfel, semnele de pe tăbliţe duc în faţa altei dileme: cum ar putea să explice apariţia numelui zeului Saue, echivalentul zeului Usmu cunoscut în cultura sumeriană?

Experţii din cadrul Academiei de Ştiinţe din Rusia au concluzionat în urma analizării materialului că tăbliţele sunt un fragment dintr-un sistem de scriere larg răspândit, de origine locală. În opinia acestora, textul unei tăbliţe enumeră şase totemuri antice care coincid cu manuscrisul din orasul sumerian Djemdet-Nasra.

Citite în cerc, contrar mişcării acelor de ceasornic, reiese textul proto-sumerian "NUN.KA.S.UGULA.PL.IDIM.KARA.I.", tradus prin: "În (cea de-a) patruzecea domnie pentru buzele (gura) zeului Saue cel mai vârstnic după ritual (a fost) ars. Acesta-i al zecelea". Interpretarea oamenilor de ştiinţă ruşi lasă, însă, loc de interpretări, până în prezent neexistând un consens la nivel academic cu privire la semnificaţia pictogramelor.

Opinia generală este că formele acestea de scriere nu puteau apărea izolat, ci puteau fi dezvoltate numai în cadrul unei culturi puternice şi larg răspândite, prin urmare, dezlegarea tainei celor trei tăbliţe ar putea fi oferită doar de studierea întregului complex Turdaş-Vinca, de care este legat şi Tărtăria.

Totemurile prezente pe tabliţe nu numai că se aseamănă izbitor cu cele sumeriene, dar sunt aranjate şi în aceeasi succesiune. Coincidenţa grafică a semnelor putea fi întâmplătoare însă succesiunea lor - nu. O serie de observaţii indică o origine comună a concepţiilor religioase din zona Tărtăria şi Djemdet-Nasra (Sumer).

Scrierea de pe tăbliţe este ideografică, la fel ca şi cea sumeriană, neexistând încă semne silabice şi indici gramaticali, iar numele zeului Usmu este reprezentat la fel ca la sumerieni. Interpretarea tăbliţei rotunde indică faptul că aceasta conţine informaţii scurte asupra ritualului uciderii şi arderii unui sacerdot.

Cu toate acestea, cercetătorii se întreabă cum este posibil ca locuitorii străvechi ai Tărtăriei să scrie în sumeriană când încă nu se pomenea despre Sumer! Cercetătorul rus Boris Perlov este de părere că sumerieni ca şi babilonienii au fost doar nişte elevi buni, preluând scrierea pictografică de la popoarele balcanice şi transformând-o ulterior în scriere cuneiformă.

Conform acestuia, inventatorii scrierii au fost chiar locuitorii balcanici, nu sumerienii.

Osemintele scoase la lumină în acelaşi sit arheologic, despre care s-a crezut iniţial că aparţin unui bărbat cu vârsta cuprinsă între 35 âi 40 de ani, s-au dovedit a fi ale unei femei de aproximativ 55 de ani, o vârstă care se atingea rar în urmă cu 7.000 de ani. Judecând după obiectele de cult din jurul scheletului, arheologii au considerat că era vorba despre o preoteasă sau poate chiar o femeie-şaman.

În jurul resturilor de oase umane au mai fost găsite 26 de figurine de teracotă, 3 figurine de alabastru, împreună cu cele trei plăcuţe de lut ars. În opinia lui Marco Mellini, director al Prehistory Knowledge Project şi membru al World Rock Art Academy, Roma, femeia botezată Milady Tărtăria nu era un mare preot sau un şaman, iar analiza oaselor indică faptul că nu au fost arse, prin umare varianta incinerării, propusă iniţial, a fost exclusă, precum şi cea a unui posibil act de canibalism.

Varianta unui act antropofag a fost respinsă după analizarea oaselor, întrucât acestea au fost rupte în mod natural, fără a fi zdrobite sau arse. Teoria lui Mellini este susţinută şi de faptul că oasele au fost îngropate în cadrul unui ritual.

În privinţa datării celor trei tăbliţe, documentarea arheologică încă nu este 100 % acceptată. Tăbliţele de la Tărtăria par să aparţină migraţiilor civilizaţiei Vinca, una dintre cele mai vechi culturi europene, cu o vechime recunoscută de circa opt milenii, când un asemenea sistem de scriere era folosit nu numai în sud-estul Europei, dar şi în aria civilizaţiilor proto-sumeriene.

În acelaşi timp, alţi oameni de ştiinţă au datat artefactele în mileniul V î.H. sau a doua jumătate a mileniului VI i.H. Conform acestora, tăbliţele sunt primele atestări ale unei scrieri vechi europene.(sursa:www.roaim.ws)