Microundele şi sanatatea
"Soarele este sursa noastră naturală
de microunde cea mai puternică. Valoarea limită, impusă de către biroul pentru
sănătate radiologică, pentru intensitatea radiaţiilor scăpate din cuptoare cu
microunde, este de aproximativ un miliard de ori mai mare decât valoarea
intensităţii radiaţiilor din întregul spectru de microunde emis de Soare.
Este revoltător faptul că se permite un asemenea nivel de pierderi de
radiaţii la cuptoarele cu microunde, iar şi mai scandalos este faptul că în
reclame copiii noştri sunt încurajaţi să înveţe să folosească aceste
cuptoare."
Concluzia de mai sus aparţine doctorului M.M. Zaret de la
Facultatea de Medicină a Universităţii din New York şi a fost prezentată în faţa
unei comisii a senatului Statelor Unite, în anul 1973, în urma unor cercetări
privind acţiunea microundelor. În acea vreme, nivelul intensităţii microundelor
artificiale de comunicaţie şi al undelor radio de înaltă frecvenţă era apreciat
în unele oraşe ale S.U.A. ca fiind de 100-200 milioane de ori mai mare decât
intensitatea radiaţiilor de fond de frecvenţă înaltă, provenind de la
Soare.
Din anii '70 încoace, dezvoltarea aparaturii ieftine pentru
producerea de microunde a dus la o răspândire şi o aplicaţie largă a acestor
aparate, însotiţe implicit de o creştere neîncetată şi ameninţătoare a acestei
invizibile poluări deosebit de grave, desemnate uneori prin sintagma "smog
electronic".
Acest "smog" invizibil a ajuns deja să fie prezent
pretutindeni - ne pătrunde casele, locurile de muncă şi cele de odihnă şi este
absorbit de organismul uman în proporţie importantă, nu fără consecinţe în ceea
ce priveşte sănătatea.
Literatura care s-a strâns pâna acum în legătură
cu acest fenomen, aduce o constelaţie întreagă de indicii şi de argumente care
arată că valorile curente ale intensităţii radiaţiilor de microunde, fiind cu
mult mai mari decât acelea ale radiaţiilor naturale, sunt foarte dăunătoare
sănătăţii.
Una dintre primele utilizări ale microundelor a fost pentru
aparatele radar din timpul celui de-al doilea război mondial. De atunci,
microundele şi-au găsit o răspândire largă în diferite domenii: instalaţii de
securitate a zborului, radare militare şi de poliţie, instalaţii de emisie TV,
dotări de telefonie mobilă, aparate medicale de diatermie şi cuptoare cu
microunde. Totodată, numărul de aplicaţii industriale a crescut permanent şi
alarmant. Microundele sunt folosite pentru încălzire în instalaţiile de
prelucrare a cauciucului, precum şi în cele de producere a hârtiei şi a
cartonului.
Iradierea în mediul ambiant
Microundele sunt
reflectate de conductorii electrici şi de anumite obstacole. Ca urmare, cu
ajutorul antenelor speciale şi al ghidurilor de microunde, acestea (microundele)
pot fi concentrate în raze intense, care au o înaltă capacitate de direcţionare.
Microundele nu urmează curbura Pământului, şi de aceea, atunci când sunt
necesare transmisii pe distanţe mari, trebuie folosite relee de microunde sau,
cu alte cuvinte, amplificatoare care captează semnalul, îl amplifică şi apoi îl
retransmit.
În mod normal, amplificatoarele de microunde sunt
poziţionate la o distanţă de aproximativ 50 km. Chiar conductorii de curent ai
retelei naţionale de electricitate şi stâlpii acestora pot vibra în rezonanţă cu
radiaţia de înaltă frecvenţă, acţionând astfel ca amplificatori care radiază din
nou energia în mediu.
în anumite fabrici, puterea radiaţiilor de
microunde ajunge până la 1 milion de Waţi. Industriile de ceramică, de producere
a materialelor sintetice şi de prelucrare a pielii folosesc, de asemenea,
microundele în procesul de producţie. În afară de aceste aplicaţii, microundele
se mai folosesc şi pentru uscarea baloturilor de stofă, a fructelor sau pentru
sterilizarea alimentelor!!!
Oamenii absorb radiaţiile de microunde care
produc o încălzire anormală şi nesănătoasă a corpului fizic. Posibilitatea
apariţiei iminente a unor pericole, ca urmare a radiaţiilor cu microunde, a
determinat la începutul anilor ‘50 pe unii cercetători să traseze directive şi
norme cu privire la nivelurile intensităţii de radiaţie maxim
acceptate.
Valori de siguranţă determinate pe baza unor simple
presupuneri
În anul 1953, H.P. Schwan, de la Universitatea din
Pennsylvania, a propus ca nivelul maxim admis de iradiere cu microunde a omului
să se limiteze la o densitate medie de putere de 100 wati/m2 sau, cu alte
cuvinte, 10 mW/cm2. Propunerea lui Schwan, care era adresată U.S. Marine,
rezultă dintr-un calcul conform căruia iradierea, prin forţa ei de impact, nu ar
trebui să mărească temperatura corpului cu mai mult de 1°C, deoarece se arată că
densităţi ale puterii de 10 ori mai mari ar putea provoca omului, prin
încălzire, probleme grave de sănătate. Institutul Naţional American pentru
Standarde (ANSI) a adoptat în 1966 această limită maxim-admisibilă pentru
nivelul de radiaţie şi, dupa aceea, numeroase ţări vestice au adoptat standarde
asemănătoare.
Din păcate, această limită maximală a iradierii, care mai
este încă răspândită în majoritatea ţărilor, nu a luat în consideraţie
posibilitatea ca microundele sa exercite şi efecte atermale asupra sănătăţii. În
principal în Europa, cercetătorii raportau, încă din anii '50, efecte aproape de
neobservat la prima vedere, dar cu consecinte grave şi de lungă durată chiar şi
în cazul unor valori mici ale intensităţii radiaţiilor de microunde, efecte care
nu provin direct în urma unei încălziri. Însă aceste rapoarte au fost trecute cu
vederea, în cea mai mare parte, de către cercetătorii americani. "În orice caz,
scepticismul şi bigotismul unora nu constituie un motiv suficient de puternic
pentru stabilirea de norme", subliniau "eminenţii" cercetători americani R.
Bowers si J. Frey.
Este revelator faptul că în fosta Uniune Sovietică au
fost luate în consideraţie şi efectele atermice, din moment ce această ţară a
stabilit că limita maximă de iradiere a densităţii medii de putere 10
microwatt/cm2 pe zi de lucru, prin urmare, o valoare de 1000 de ori mai mică
decât valoarea impusă de Statele Unite ale Americii şi de celelalte ţări
europene, printre care şi România.
Un adversar înverşunat al limitei
inacceptabil de mari a nivelului de radiaţii din S.U.A. este profesorul S.M.
Michaelson, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Rochester. Cercetările
profesorului Michaelson au fost susţinute de U.S. Air Force.
R. V.
Becker si G. Selden arătau următoarele: "Există motive economice convingătoare
pentru care valoarea maxim admisibilă a densităţii medii de putere stabilită la
100 Wati/m2 sau 10 mW/cm2 să fie apărată cu orice preţ. O coborâre a valorii
limită ar reduce extinderea folosirii militare a radarului şi ar tăia
profiturile firmelor care livrează aparatura corespunzatoare. O valoare limită
coborâtă ar reprezenta, în ultimă instanţă, o veritabilă recunoaştere a faptului
că vechea valoare este periculoasă, iar acest fapt ar deschide drumul pentru
nenumărate solicitări de compensare pentru daune, din partea foştilor lucrători
din armată şi industrie.
Care sunt consecinţele dăunatoare ale
microundelor?
Este evident faptul că prin iradierea la o valoare mai
mare a intensităţii câmpului de microunde, organismul uman este adus şi el la o
stare de "fierbere", într-un mod asemănător alimentelor dintr-un cuptor cu
microunde. Cuptoarele cu microunde folosesc o frecvenţă menită să încălzească şi
să pătrundă în profunzime alimentele. În sistemele de comunicaţie care includ
telefonia mobilă de tip GSM, se foloseşte un spectru larg de frecvenţe, iar
gradul de absorbţie al acestor radiaţii variază în funcţie de
frecvenţă.
Deşi efectele microundelor asupra sănătăţii au fost studiate
încă din anii '40, abia la mijlocul anilor '60 au fost disponibile suficiente
date pentru a alarma cercetătorii.
În anul 1964, M.M. Zaret raporta
generarea de cataracte capsulare de către radiaţia de frecvenţă înaltă. Câţiva
ani mai târziu, au apărut rapoarte cu privire la afectarea testiculelor şi în
general a glandelor sexuale atât la bărbat, cât şi la femeie, după o iradiere
repetată cu microunde. Ambele cazuri se refereau la intensităţi mari ale
radiaţiilor de microunde, care depăşeau limita de 10 mW/cm2, situaţii care apar
curent la radarele militare.
Mai alarmant este însă fluxul continuu de
rapoarte ştiinţifice, conform cărora chiar şi nivelurile reduse de iradiere cu
microunde provoacă diverse simptome maladive, legate de sistemul nervos şi de
vasele sanguine. Acestea au fost evidenţiate încă din anul 1973, de către dr.
M.N. Sadchikove, la un simpozion în Varşovia, şi publicate câţiva ani mai
târziu. Sadchikove a prezentat datele rezultate în urma unui studiu făcut pe
1180 de muncitori, care erau supuşi constant la o radiaţie de microunde de o
intensitate de până la 3mW/cm2, în comparaţie cu o grupă de control formată din
200 de persoane, care nu fusese supusă nici unei iradieri cu microunde.
Rezultatele arătau că printre muncitorii expuşi radiaţiilor se înregistra o
creştere importantă a afecţiunilor neurologice, ca de exemplu senzaţia de
greutate în cap, oboseală, iritare, stări de frică, insomnii şi pierderea
parţială a memoriei.
Aceiaşi muncitori sufereau şi de o creştere
importantă a simptomelor maladive ale sistemului circulator, precum şi de o
activitate redusă a inimii. Aceste simpome, deja tipice pentru ceea ce se mai
numeşte "boala microundelor", au fost cauzate de cantităţi ale radiaţiei de
microunde mult mai mici de 10 mW/cm2, valoare considerată în ţările europene şi
în România ca fiind sigură şi lipsită de pericole. Gradul redus de siguranţă al
acestei valori-limită a devenit evident în cazurile în care unii membri ai
personalului militar au fost expuşi accidental la radiatiile radar care au avut,
pentru o perioadă scurtă de timp valori de numai 6 până la 9 ori mai mari decât
graniţa de siguranţă şi care au dus totuşi la consecinţe deosebit de grave.
Într-un asemenea caz, un bărbat sănătos, de 54 de ani, a fost supus
radiaţiei radar pentru numai 80 de secunde. Imediat au apărut dureri puternice
în zona pieptului şi în zona capului. Pielea feţei sale a fost roşie timp de 3
zile şi au apărut crampe stomacale foarte puternice. Alte simptome neplăcute au
mai continuat câteva săptămâni după aceea. În afară de aceasta, el a suferit de
insomnie luni de zile şi s-a confruntat cu stări de nervozitate. La 3 luni după
iradiere, starea lui a devenit extrem de critică, iar la un control medical i-a
fost pus diagnosticul de hipertonie arterială (tensiune crescută); 5 luni mai
târziu, o consultaţie medicală amănunţită nu arăta nici o cauză secundară pentru
tensiunea sa arterială foarte mare.
într-un al doilea caz, un bărbat
sănătos, de 21 de ani, a fost supus de mai multe ori, timp de 75 de secunde, la
o radiaţie de o intensitate asemănătoare. A relatat simptome de început aproape
identice, iar 4 luni mai târziu s-a constatat şi la el o tensiune arterială
mărită.
Cu un deceniu mai înainte, M.M. Zaret ajunsese şi el la
concluzia că există o legătură foarte strânsă între iradierea radar şi tensiunea
arterială mărită.
În legătură cu un alt caz de iradiere radar, M.M.
Zaret spune: "Ceea ce nu este recunoscut pe deplin este faptul că iradierea
repetată la valori subclinice (subclinic = care nu provoaca efecte clinice)
poate duce totuşi la situaţii patologice care nu sunt vizibile decât după un
anumit timp".
Între timp, experimentele pe animale au evidenţiat un
întreg spectru de efecte provocate de microunde, inclusiv perturbări ale
bioritmului, sinteza mărită a proteinelor de către ficat, timus şi splina,
precum şi capacitatea de a percepe direct radiaţiile de microunde, sesizate ca
un zgomot puternic în cap. Se relatează, în plus, că până şi valori scăzute ale
intensităţii radiaţiilor de microunde au cauzat apariţia cancerului la animalele
pe care se efectuau aceste experienţe.
Efecte
genetice
Efectele potenţiale cele mai îngrijorătoare ale "smogului
electronic" sunt totuşi cele genetice, provocate de radiaţia de frecvenţă
înaltă.
În 1959, J.H. Heller si A.A. Teisceira Pinto au evidenţiat pentru
prima oară faptul că microundele conduc la afectarea cromozomilor. Experimentele
au fost făcute pe vârfuri de căţei de usturoi, folosind impulsuri foarte scurte
de radiaţie, care au dus la o componentă termică minimală. Efectele observate au
fost aproape identice cu acelea provocate de radiaţia ionizantă. Cercetările
ulterioare, efectuate de Heller, au arătat că radiaţii slabe de microunde puteau
provoca mutaţii ale celulelor de mamifere şi insecte. În anii '60 si '70, aceşti
cercetători au arătat că în cazul bacteriilor din genul Proteus (bacterii în
formă de bastonaşe, polimorfe), ADN-ul şi ARN-ul lor absorb radiaţiile de 65-75
GHz şi că microundele sunt în stare să perturbe mecanismele de reproducere la
bacterii şi chiar să provoace mutaţii ale genelor.
În aceeaşi perioadă,
S. Baranski şi colaboratorii săi au arătat că în celule umane expuse la
microunde de 3GHz, de intensităţi mai joase decât graniţa acceptată ca sigură,
de 10 mW/cm2, au loc vătămări ale cromozomilor.
O grijă suplimentară este
provocată de felurile de mâncare pregătite special pentru cuptoarele cu
microunde şi care pot fi preparate chiar de copii, unii dintre aceşti mici
bucătari neavând mai mult de 5-6 ani. În timp ce piaţa ce pregăteşte felurile de
mâncare pentru copii, preparate la cuptoarele cu microunde, realizează profituri
de peste 100 milioane dolari pe an, costurile pentru sănătate care se nasc de
aici se ridică la mult mai mult. A expune copiii aflaţi încă în creştere, chiar
şi la niveluri reduse de radiaţii care provin din imperfecţiunile cuptoarelor,
constituie totuşi un risc mult prea mare.
În plus, nu sunt cunoscute
riscurile consumării îndelungate de către copii şi chiar de către oamenii
maturi, a alimentelor preparate cu microunde, iar acest fapt poate duce la o
altă catastrofă a sănătăţii, în numele creşterii economice şi al gândirii
comerciale oarbe.
Având în vedere variabilele necunoscute din acest
domeniu, considerăm că parinţii ar trebui să-şi împiedice copiii (şi să evite
chiar şi ei înşişi) să folosească cuptoarele cu microunde, alimentele supuse
microundelor, şi mai ales radiotelefoanele mobile (tip GSM).(sursa:www.roaim.com)
|
|
|
